Viata de mămică

Jucării pentru perioada 12-18 luni

Perioada 12-18 luni este una plină de emoții, deoarece au loc foarte multe achiziții majore: majoritatea copiilor spun primele cuvinte, fac primii paşi, apar primii pupici, dar şi anxietatea de separare. Piticii devin interesați de tot ceea ce le dezvoltă motricitatea fină, apucă, aruncă, meşteşugesc, răsfoiesc, iar capacitatea de menținere a atenției creştere.
Este o perioadă în care eu l-am simțit pe Nicolas extrem de receptiv la tot ceea ce îl înconjoară, la stimuli şi foarte preocupat să înțeleagă cum funcționează „lumea”.
În această perioadă Nicolas a început să fie mai atras de lucrurile reale, s-ar juca în continuu cu oalele, lingurile sau şurubelnița electrică, dar sunt câteva jucării care încă reuşesc să îi capteze atenția.

Iată care sunt jucăriile cu care Nicolas se joacă în această perioadă:
1. Cărți, cărți şi iar cărți
Este perioada în care copiii încep să spună primele cuvinte şi devin din ce în ce mai interesați de obiecte. Iar dacă încă sunt non-verbali, este foarte important să arate cu degetul ceea ce doresc, aşa că sunt foarte folositoare cărțile cu imagini ale obiectelor uzuale.
La noi au foarte mare succes cărțile din colecția „Bebe învață”, cărțile cu ferestruici cu animale, dar şi câteva cărți din Lidl.

2. Jocuri de sortare/îndemânare
Majoritatea sunt din lemn, cumpărate din Lidl sau Ikea. Toate ajută la dezvolatarea coordonării ochi-mână, a motricității fine, îl ajută pe cel mic să sorteze obiectele pe diferite criterii: formă, mărime, culoare.

3. Cuburi de lemn
Jocurile de construcție stimulează dezvoltarea creativității şi ajută la coordonarea ochi-mână. La această vârstă copiii încep să construiască aşezând unul peste altul 2-3 cuburi şi sunt extrem de interesați să le scoată din cutie şi să le bage din nou.

4. Banc de lucru
Nicolas a fost şi este foarte curios atunci când tati construieşte ceva prin casă, aşa că am considerat că un banc de lucru este fix ceea ce are nevoie. Şi nu ne-am înşelat!

5. Seturi de veselă
Noi am cumpărat din Ikea, iar Nicolas le aranjează, desfăşoară un mini joc de rol şi amestecă în farfurii, apoi mănânca.

6. Busy board
Noi avem un busy board DIY, dar am găsit unul micuț şi drăguț şi la Lidl. Super util pentru a-l ajuta pe copil să învețe diferite deprinderi: deschis/închis becul, apăsat clanța uşii, încuiat/descuiat etc.

7. Puzzle
Cărțile cu puzzle sau incastrele sunt perfecte pentru această vârstă pentru asocierea între două imagini sau forme.

8. Marionete
Noi avem marionete pentru degete cu animăluțe cumpărate de la Ikea. Imităm onomatopeele animalelor, spunem poveşti cu ele, ne gâdilăm.


Nu voi vorbi în articol despre activitățile DIY pe care le desfăşurăm, pe acelea le găsiți pas cu pas pe canalul nostru de Youtube Nicolas Playground (click aici pentru a descoperi idei faine de joacă: https://www.youtube.com/channel/UCnQjsh5OhEKonImwgHjQObQ ).

Spor la joacă!

O zi cu zâmbete!🤗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *